BI 03/2026: Salariul minim brut pe țară de la 01 iulie 2026

Salariul minim brut crește la 4325 lei conform HG 146/2026

La data de 13 martie 2026, în Monitorul Oficial, Partea I, nr.196, a fost publicată HG nr.146/2026 privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Potrivit acestei hotărâri, începând cu data de 01 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art.164 alin.(1) din Codul Muncii, se majorează la suma de 4325 lei, fără a include sporuri și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentand 25,949 lei/oră.
La data de 01 iulie 2026 se abrogă HG nr.1506/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1185 din 28 noiembrie 2024.

📌 Salariul minim brut aplicabil sectorului construcții nu se modifică prin HG nr. 146/2026.

Până la data de 30 iunie 2026, se aplică urmǎtoarele salarii minime brute:
4050 lei, salariul de bazǎ minim brut pe ţarǎ garantat ȋn platǎ, inclusiv pentru sectorul agricol și industria alimentarǎ;
4582 lei, salariul de bazǎ minim brut pe ţarǎ garantat ȋn platǎ pentru sectorul construcţii.
Acestea s-au aplicat începând cu 01 ianuarie 2025.

De la 01 iulie 2026 vom avea următoarele salarii minime:
4325 lei, salariul de bazǎ minim brut pe ţarǎ garantat ȋn platǎ, inclusiv pentru sectorul agricol și industria alimentarǎ;
4582 lei, salariul de bazǎ minim brut pe ţarǎ garantat ȋn platǎ pentru sectorul construcţii.

📊 Situația comparativă a salariilor minime

Sector de activitatePână la 30 iunie 2026De la 01 iulie 2026Status
General (Economie)4050 lei4325 lei📈 Creștere
Agricultură & Ind. Alimentară4050 lei4325 lei📈 Creștere
Construcții4582 lei4582 lei➖Neschimbat

💡Măsura de netaxare a sumei de 200 lei

De la 1 iulie 2026 intră în vigoare și modificările privind măsura de netaxare a sumei de 200 lei. Această măsură influențează direct calculul salariului net (banii „în mână”).
Pentru detalii, consultați materialul dedicat: BI nr. 06/2025


Salariul minim aplicat după 24 de luni: În cazul salariaților menținuți la nivelul salariului minim pentru o perioadă de peste 24 de luni, salariul de bază brut trebuie stabilit la un nivel superior salariului minim, ca urmare a negocierii individuale.
⚠️În aplicarea acestei reguli, se are în vedere exclusiv salariul minim brut pe țară stabilit prin hotărâre de Guvern (HG).
Pentru detalii suplimentare, consultați materialul dedicat: BI nr.04/2025


Contract Colectiv de Muncă (CCM): În cazul în care la nivelul angajatorului existǎ un contract colectiv de muncǎ ȋn vigoare, prin care este stabilit un nivel al salariului de bazǎ lunar brut mai mare decât salariul de bazǎ minim brut pe ţarǎ, atunci negocierea va porni de la nivelul salariului minim prevǎzut ȋn contractul colectiv de muncǎ aplicabil.


Fără Decizii Colective: majorarea salariului minim implică modificarea elementelor contractuale individuale. NU se emit decizii colective de majorare; fiecare contract trebuie gestionat în mod individual (informare, act adițional).


Termen REGES: orice modificare a salariului de bază brut, stabilit prin contractul individual de muncă, trebuie transmisă în REGES-Online în termenul legal de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării. Pentru modificările aplicabile de la 1 iulie 2026, termenul-limită este 28 iulie 2026. Nerespectarea termenului poate atrage sancțiuni contravenționale cu amendă între 5000 lei și 8000 lei.


Plafoane CAS și CASS (PFA, dividende etc.): Pentru stabilirea plafoanelor aferente contribuțiilor sociale (CAS și CASS) datorate pentru veniturile realizate în anul 2026 (ex.: activități independente – PFA, întreprinderi individuale, dividende etc.), se utilizează salariul de bază minim brut pe țară în vigoare la data de 1 ianuarie 2026, respectiv 4050 lei.
⚠️În consecință, majorarea salariului minim la 4325 lei începând cu 1 iulie 2026 nu influențează plafoanele CAS și CASS aferente veniturilor realizate în anul 2026, potrivit reglementărilor în vigoare la acest moment.

Deducerea personală de bază: Începând cu 01 iulie 2026, ca urmare a majorării salariului minim brut pe țară la 4325 lei, se modifică și nivelul deducerii personale de bază.
Astfel, plafonul venitului brut lunar din salarii, până la care se acordă deducerea personală de bază, este de 6325 lei (respectiv 2000 lei peste nivelul salariului minim brut pe țară).
De asemenea, nivelul deducerii personale de bază se determină în continuare ca procent din salariul minim brut pe țară, în funcție de:
→nivelul venitului brut lunar realizat;
→numărul de persoane aflate în întreținere.
⚠️În consecință, majorarea salariului minim determină actualizarea deducerii personale începând cu veniturile aferente lunii iulie 2026.

PerioadaVenit Brut LunarStatut
Deducere Personală de Bază
Până la 30 iunie 2026≤6050 lei✅ Beneficiezi de deducere
Până la 30 iunie 2026>6050 lei❌ Nu se mai aplică deducerea
De la 01 iulie 2026≤6325 lei✅ Beneficiezi de deducere
De la 01 iulie 2026>6325 lei❌ Nu se mai aplică deducerea

Publicat

în

de către

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *